PSD Buzău, la vârful puterii

de Stiri Buzau Media

Doi lideri social-democrați, fostul și actualul președinte al organizației județene a PSD Buzău, ocupă funcții cheie la vârful actualei puteri politice din România.  

Buzoianul Marcel Ciolacu, liderul PSD, revine pe funcția de președinte al Camerei Deputaților. De asemenea, președintele interimar al PSD Buzău, senatorul Lucian Romașcanu, urmează să preia, pentru a doua oară, fotoliul de ministru al Culturii.

Nu este exclus ca, în urma negocierilor din cadrul coaliției PNL-PSD-UDMR, funcția de prefect al județului Buzău să revină tot la PSD, acum fiind ocupată de un reprezentant al PNL. Mai mult, sunt posibile schimbări și la vârful mai multor instituții deconcentrate buzoiene, aflate în acest moment în tabăra liberalilor.

Pe de altă parte, după finalul mandatului de premier pe care Nicolae Ciucă îl va primi, potrivit înțelegerii privind guvernarea prin rotație, buzoianul Marcel Ciolacu ar urma să devină premier.