S-a trasat lista PRO România pentru viitorul ţării!

de Stiri Buzau Media

Miercuri, 6 noiembrie 2018, a avut loc la București prima ședință a delegației naționale a PRO Romania după Congresul din octombrie, în urma căreia au fost stabiliți responsabilii pe domenii majore de interes. Delegaţia ProRomânia, în frunte cu preşedintele Victor Ponta a stabilit responsabilii pentru fiecare dintre cele 18 domenii majore de interes. A fost o ședință necesară pentru că dorim să le oferim oamenilor o alternativă reală și proiecte concrete pentru dezvoltarea României. Este vorba despre o echipă de profesioniști, foști miniștri sau actuali parlamentari,toți cu experiență  semnificativă în  domeniile pe  care le  vor coordona  şi care vor veni în fața oamenilor cu soluții la problemele din educație, sănătate, infrastructură sau absorbția fondurilor europene. La întâlnire au participat toți coordonatorii județeni și conducerea centrală a partidului.

Consiliul de strategii guvernamentale al PRO România este format din următorii vicepreședinți: Ioana Petrescu–coordonator al Consiliului de strategii guvernamentale și Economie, Gabriela Podașcă–Incluziune socială și relația cu societatea civilă și partenerii sociali, Emilia Meiroșu și Mihaela Huncă –Educație, Cristian Cosmin–Tineret, Ștefan Pirpiliu–Apărare, Mircea Banias–Transporturi, Liviu Stancu–Justiție, Augustin Jianu–Digitalizare, Răzvan Mitu–Energie, Aurelia Cristea–Antreprenoriat, Răzvan Cotovelea–Fonduri europene, Cătălin Nechifor–Administrație Centrală, Eugen Durbacă–Administrație locală, Laurențiu Rebega-Relația cu instituțiile europene, Bogdan Ivan–Turism, Felix Rache-Strategii și analiză politică, Mihai Sturzu-Inovare în politică.

De asemenea, din cadrul Consiliului de strategii guvernamentale fac parte și următorii coordonatori: Bogdan Tohăneanu–Interne, Mihaela Frăsineanu–Mediu, Alin Panc–Cultură, Anca Bălășoiu–Egalitate de șanse, Carmen Tocală–Sport, Nicuța Enache–Diaspora, Sorin Minea-Industria alimentară, Călin Gălășeanu–Sănătate. Dacă privim cu atenţie la cei enumeraţi mai sus, putem spune şi că este un Guvern din umbră, mult peste medie, pregătit şi competent, gata să colaboreze la orice oră pentru binele României dacă va fi cazul, şi sigur va fi, la cum merg lucrurile acum în ţară.

Mai ales că, Pro România își propune să inițieze o dezbatere amplă la care să participe mediul de afaceri, societatea civilă, structurile sindicale și mediul universitar pentru realizarea și promovarea unui set de măsuri socio-economice urgente care se impun pentru a evita dezastrul spre care România se îndreaptă din cauza iresponsabilității actualului Guvern. În consens cu declaraţiile preşedintelui Victor Ponta, care a susţinut la congresul de luna trecută că: ”Îmi doresc să construim împreună Pro România ca o alternativă serioasă la modul precar și deficitar în care au ajuns partidele tradiționale să facă politică. Trebuie să readucem decența, competența și profesionalismul în viața publică și să le arătăm oamenilor că suntem pregătiți și avem proiecte și soluții concrete la problemele cu care se confruntă”.

Știri despre: , ,