Șefa învățământului buzoian Florina Stoian, nou membru ALDE

de Stiri Buzau Media

Organizația județeană ALDE a mai câștigat astăzi un membru important. Este vorba despre Florina Stoian, inspector general școlar, cea care a câștigat, alături de inspectorii școlari adjuncți Nela Wamsiedel și Daniela Palcău, procesele cu Ministerul Educației. Stoian a apărut la conferința de astăzi, organizată la sediul ALDE, la masă cu Ministrul Mediului și vice-premierul Grațiela Gavrilescu, senatorul Dorin Bădulescu și deputatul Adrian Mocanu.

,, Eu astăzi m-am înscris în ALDE. Cunosc această echipă foarte bine, am lucrat împreună ani de zile, tot în politică fiind. Eu în ultimii doi ani m-am detașat de politică, am vrut să lucrez fără să fac politică la Inspectoratul Școlar Județean și ați văzut că nu este bine fără politică, pentru că am fost lovită din toate părțile. Toată lumea știa că eu n-am niciun sprijin. Acum am primit sprijinul partidului în care m-am înscris astăzi, ALDE și am încredere că împreună cu această echipă vom realiza și vom obține rezultate foarte bune. Am încredere de asemenea, în domnul Tăriceanu pentru că este într-adevăr un lider, pe eșicherul politic în sondaje are scor mai mare decât are partidul. Asta înseamnă lider”, a menționat Florina Stoian.

Noul membru ALDE a declarat că nu are cunoștință să mai existe un alt reprezentant din Inspectoratul Școlar Județean care să adere la aceeași formațiune politică. Totodată, Florina Stoian a adăugat că nu vizează neapărat o funcție în ALDE și că orice sarcină i se va da o va realiza fără rezerve. ,,Orice funcție și însărcinare voi primi o voi duce cu bine la bun sfârșit. Nu vizez neapărat nu știu ce funcție, o să-mi găsesc locul, sigur”, a adăugat șefa IȘJ Buzău.