Senatorul buzoian Dorin Bădulescu, numit președintele Comisiei speciale pentru votul în diaspora

de Stiri Buzau Media

Plenul Parlamentului a decis, marţi, constituirea Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea, modificarea şi completarea propunerilor legislative în materie electorală. Potrivit Hotărârii de înființare, comisia va avea la dispoziție șase luni pentru „elaborarea unei propuneri legislative pentru desfășurarea procesului electoral în afara țării”. Din comisie vor face parte deputați și senatori din toate grupurile și partidele. Potrivit proiectului de hotărâre, comisia poate invita la lucrări specialişti şi reprezentanţi ai autorităţilor publice şi ai organizaţiilor nonguvernamentale. Senatorul buzoian ALDE, Dorin Bădulescu a fost numit președintele acestei comisii nou înființată, ce va fi compusă din Natalia Intotero, Angel Tîlvăr, Valeriu Steriu, Florin Manole, Mirela Furtună, Bianca Gavriliţă, Sebastian Radu, Dan Manoliu, Cristian Marciu, Adrian Diaconu – din partea PSD; Gabriel Andronache, Victor Paul Dobre, Laurenţiu Leoreanu, Iulia Scântei şi Daniel Fenechiu – PNL; Tudor Benga şi Radu Mihail – USR; Georgian Pop – PRO România; Iusein Ibram – minorităţile naţionale; Cornel Sămărtinean – PMP şi Marton Arpad – UDMR.