Zi decisivă astăzi, în PSD: Social-democrații își vor desemna candidatul pentru alegerile prezidenţiale

de Stiri Buzau Media

Comitetul Executiv al PSD se reuneşte, astăzi, pe ordinea de zi aflându-se desemnarea candidatului pentru alegerile prezidenţiale, care urmează să fie validat de către Congres pe 3 august. Biroul Permanent al PSD se va întruni mai întâi la ora 11,00, iar de la ora 12,00 este programată reuniunea Comitetului Executiv Naţional al partidului. Într-o şedinţă anterioară, social-democraţii au decis să aibă propriul candidat şi au respins varianta susţinerii candidaturii lui Călin Popescu Tăriceanu. Pe de altă parte, întâlnirea informală pe care liderul PSD, Viorica Dăncilă, a avut-o cu preşedinţii ALDE şi Pro România nu s-a finalizat cu o alianţă pentru alegerile prezidenţiale. Cele mai mari şanse de a deveni candidatul PSD pentru alegerile prezidenţiale le are liderul partidului, Viorica Dăncilă. Mihai Fifor şi Eugen Teodorovici, au anunţat că renunţă la candidatură. Rămâne în cursa pentru a fi desemnat candidatul PSD la prezidențiale, Liviu Pleşoianu. De asemenea, şi-a anunţat intenţia de a candida primarul general, Gabriela Firea, şi aceasta nemulţumită de direcţia în care se îndreaptă partidul în desemnarea candidatului pentru alegerile prezidenţiale. Şi Şerban Nicolae și-a arătat disponibilitatea de a candida.