Când vor avea loc alegerile pentru președinția AJF Buzău și pentru desemnarea membrilor Comitetului Executiv

de Stiri Buzau Media

Comitetul Executiv al Asociaţiei Judeţene de Fotbal Buzău a stabilit ca ședința Adunării Generale Extraordinare pentru alegerea președintelui AJF și  membrilor Comitetului Executiv să aibă loc în data de 25 iulie 2019, de la orele 16:00. Persoanele propuse pentru a candida la funcţia de preşedinte al Asociaţiei Judeţene de Fotbal Buzău trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele condiţii:

a) să depună cerere în scris privind candidatura sa;

b) să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România;

c) să aibă studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, precum si cursuri in specialitatea management sportiv sau dreptul sportului;

d) să demonstreze că nu au suferit condamnări penale definitive privative de libertate, pentru fapte de violente,talharii,criminalitate,trafic de copii, indiferent de modalitatea de executare a pedepsei. Dovada îndeplinirii acestei conditii se face prin depunerea unui certificat de cazier judiciar eliberat cu cel mult 7 zile înainte de data depunerii dosarului de candidatură;

e) să nu fi depăşit vârsta de 65 de ani;

f) să facă dovada propunerii scrise din partea a minim 5 (cinci) membri afiliati (Un membru afiliat poate să propună pentru funcția de președinte doar un candidat. În cazul în care un membru afiliat propune mai mulți candidați, acestea se vor anula și nu se vor mai lua in calcul propunerile respective) .

g) a îndeplinit un rol activ în cadrul fotbalului asociație (ca jucător sau ca oficial în cadrul FRF/LPF/AJF sau structuri sportive) pentru cel puțin 2 ani consecutivi în ultimii 4 ani anteriori datei la care este propus ca și candidat. Dovada îndeplinirii acestei condiţii se face cu o declaraţie pe proprie răspundere, legalizată la notar;

h) nu au fost declarate persona non grata de către Adunarea Generală a AJF, si nu au fost suspendate in ultimii 4 ani pentru dispozitiile Regulamentului Disciplinar, art.50 – Incitarea la ura, violenta si comportare jignitoare, , art.52 –Comportare jignitoare-calomnioasa si declaratii care afecteaza imaginea fotbalului , art 54 – Rasismul Xenofobia , Discriminarea , Denigrarea , art.55 –Amenintarea , art .56 –Constrangerea , art.57 –Loviri sau alte violente , art.59 –Emiterea si folosirea documentelor , art 60 – Coruptia /Integritatea competitiilor , art 60.bis Integritatea meciurilor, inclusiv prin participarea la jocurile de pariuri sportive , 61-Manipularea rezultatului unui joc .

i) candidatii trebuie sa prezinte la depunerea dosarelor si programul strategic pentru urmatorii 4 ani de maxim 5 pagini.

Pentru alegerea preşedintelui AJF Buzău, doar membrii afiliaţi pot propune candidaţi. Un membru afiliat poate propune un singur candidat pentru funcţia de Preşedinte al AJF Buzau. În cazul în care un membru afiliat propune mai multi candidati ,acestea se vor anula iar candidatului nu ii se va lua in calcul respectiva propunere. Dosarele de candidatura se depun la secretariatul general al AJF Buzau pana pe data de 10 iulie 2019 orele 15:00 . Lista oficiala a candidatilor  declarati admisi la verificarea dosarelor se comunica  pe site-ul oficial al AJF  In data de 10 iulie 2019 , orele 18:00 . Candidatii declarati respinsi la verificarea dosarelor pot depune contestaie la sediul AJF ( Secretariatul General ) pana în data  de 12 iulie orele 15:00.

În ceea ce privește alegerea noului Comitet Executiv, acesta este compus din 5 membri: preşedintele AJF Buzău; preşedinte al Comitetului Executiv, ales de adunarea generala a AJF Buzău și 4 membri, după cum urmează – un reprezentant al cluburilor/ asociații sportive din Liga a IV-a; un reprezentant al cluburilor/asociaţiilor din Liga a-V-a; un reprezentant al cluburilor cu activitate exclusivă de copii şi juniori participante la campionatele judeţene și preşedintele Comisiei judeţene a Arbitrilor.

Dosarele de candidatură se depun la secretariatul general al AJF Buzău până pe data de 10 iulie 2019, orele 15:00 . Lista oficială a candidaților  declarați admiși la verificarea dosarelor se comunică  pe site-ul oficial al AJF, în data de 10 iulie 2019, orele 18:00 . Candidații declarați respinși la verificarea dosarelor pot depune contestație la sediul AJF (Secretariatul General) până în data de 12 iulie, orele 15:00. Reprezentanții cluburilor/asociaţiilor dinLiga a IV-a si a V-a , al cluburilor cu activitate exclusivă de copii şi juniori participante la campionatele judeţene, sunt desemnati prin alegeri de Adunările Generale ale acestora cu respectarea următoarelor condiții:

–  dețin  o funcție al respectivelor structuri sportive.  Dovada se va face printr-o recomandare eliberată de clubul/asociația respectivă.

– au îndeplinit un rol activ în cadrul fotbalului  (ca jucător sau ca oficial în cadrul AJF Buzău sau structurii sportive ) pentru cel puțin 3 ani, în ultimii 5 ani anteriori datei în care este propus ca și candidat. Dovada îndeplinirii acestei condiții se face cu o declarație pe proprie răspundere, legalizată de notar și cu un aviz eliberat de Secretarul General al A.J.F. Buzău;

– Nu au fost  suspendat pe o perioadă de 4 ani,  până   în momentul organizării Adunării Generale de alegeri, pentru dispozițiile: art.50 – Incitarea la ură , violență și comportare jignitoare, , art.52 –Comportare jignitoare-calomnioasă și declarații care afectează imaginea fotbalului , art 54 – Rasismul, Xenofobia , Discriminarea , Denigrarea , art 55 –Amenințarea , art 56 –Constrângerea , art 57 –Loviri sau alte violențe, art.59 – Emiterea și folosirea documentelor, art 60 – Corupția /Integritatea competițiilor, art 60 bis Integritatea meciurilor, art.61.  Această dovadă se eliberează de la Comisia de Disciplină din cadrul AJF Buzău. La dosar trebuie depus și un program strategic de aproximativ 3 pagini.

În situația cluburilor cu mai multe echipe, persoana desemnată poate candida la funcția de membru în Comitetul Executiv ca reprezentant al clubului din liga îin care se află echipa de categorie superioară a clubului respective. Ordinea categoriilor competiționale este următoarea:

  • A)Seniori – Liga a 4-a , Liga a 5-a , Futsal, Cupa României;
  • B) Juniori – campionatele U15,U14,U13,U12,U11.