fbpx

Duel de foc pentru FC Buzău, la Ploiești!

Meci de foc, mâine, pentru FC Buzău. Gruparea din Crâng are de trecut un hop important, în cursa către play-off, după ce, sâmbăta trecută s-a impus clar, 4 la 1 cu Dunărea Giurgiu. De data aceasta, adversarul va fi mult mai greu, întrucât gruparea din Crâng va juca la Ploiești, cu liderul Petrolul. Mai mult, dincolo de valoarea adversarei, buzoienii vor juca și cu presiunea rezultatului.

O înfrângere ar deraia oarecum Buzăul de pe traseul către play-off, obiectiv care ar fi condiționat, astfel, și de rezultatele celorlalte pretendente la promovarea în liga intâi. Așa cum declara și antrenorul Cristi Pustai, pentru a avea asigurată prezența în faza finală a campionatului, fără a sta la mâna altor rezultate, echipa buzoiană are nevoie de patru puncte în aceste ultime două etape. Logic, variantele sunt doar două: un egal la Ploiești și, apoi, o victorie cu Chiajna, sau invers

Partida dintre Petroul și FC Buzău are loc mâine seară, de la 17.30, pe Stadionul ,,Ilie Oană” din Ploiești.

Etapa a 18-a a ligii secunde va fi deschisă vineri, de partida dintre Steaua București și Poli Iași. Sâmbătă de la 12.30 principala adversară a Buzăului, Csikszereda joacă în deplasare, cu Șelimbăr, în timp ce Concordia Chiajna dispută duminică, meciul cu Poli Timișoara. Unirea Slobozia, o altă echipă cu șanse matematice la play-off, joacă sâmbătă, cu Dunărea Călărași.

Intră in comunitatea BuzăuMedia! Află în timp real când publicăm un articol nou pe site, direct de pe Facebook și YouTube.

Urmărește-ne pe Facebook

Urmărește-ne pe YouTube

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult