Fotbaliștii buzoieni joacă mâine, în fața propriilor suporteri, cu echipa Sportul Snagov

Elevii lui Ilie Stan întâlnesc mâine, pe teren propriu echipa Sportul Snagov, iar pentru această partidă clubul din Crâng pune la dispoziția spectatorilor, următoarele categorii de bilete:
- Peluze: 5 lei;
- Tribuna II: 8 lei;
- Tribuna I: 10 lei;
- Tribuna 0: 15 lei.
Biletele se pot achiziționa de la următoarele 6 case de bilete:
– Poarta 1 (Piața Crâng) – o casă cu 2 operatori (deschisă doar în ziua meciului, cu 3 ore înainte de începerea partidei)
– Poarta 2 (Electrica) – o casă cu 2 operatori (deschisă zilnic între orele 10.00 – 18.00, iar in ziua meciului deschisă cu 3 ore înainte de începerea partidei)
– Poarta 4 (Pădure Crâng) – o casă cu 2 operatori (deschisă doar în ziua meciului, cu 3 ore înainte de începerea partidei)
– Poarta principală de acces în Parcul Crâng – 2 case cu câte 2 operatori (deschise doar în ziua meciului, cu 3 ore înainte de începerea partidei)
– Bulevardul Nicolae Bălcescu, vis-a-vis de Prefectură – o casă cu 1 operator, (deschisă doar în ziua meciului, cu 3 ore înainte de începerea partidei)
– Info Point-ul din incinta supermarketului Carrefour din Shopping City Buzău – o casă cu 2 operatori (deschisă zilnic între orele 10.00 – 22.00).
Biletele (nu și abonamentele!) pot fi procurate și online, de la adresele: www.entertix.ro și www.myticket.ro, spectatorii având obligația de a se prezenta la porțile de intrare în stadion cu biletele printate, având codul de bare vizibil în bune condiții pentru a fi citit de terminalele de acces. Pentru îmbunătățirea desfășurării evenimentelor sportive care se vor desfășura la stadionul „Gloria” Buzău, conducerea clubului din Crâng a luat un set de măsuri organizatorice necesare. Astfel, accesul spectatorilor în incinta stadionului se va face cu maximum 90 de minute înainte de începerea partidelor. Intrarea va fi permisă pe următoarele porți: Poarta 1 (Piața Crâng), Poarta 2 (Electrica), Poarta 3 (Stadion „Metalul” – doar pentru galeriile oaspete) și Poarta 4 (Pădure Crâng). Persoanele cu dizabilități vor intra gratuit în stadion, pe Poarta 3, locurile destinate acestora fiind situate la Tribuna I, sector 1. Copiii cu vârsta mai mică de 10 ani au accesul gratuit în stadion. Este obligatoriu ca aceștia să fie însoțiți de un adult.