GALA DE PE 3 NOIEMBRIE A FOST REPROGRAMATĂ! BOGDAN DINU VA BOXA LA BUZĂU PE 8 DECEMBRIE

Mai durează ceva până când buzoienii îl pot vedea pentru prima dată pe Bogdan Dinu boxând la el acasă, într-o gală profesionistă. Organizatorii evenimentului „Lupii din Carpaţi”, cei de la firma King Promotion, au anunţat că au fost nevoiţi să mute gala programată iniţial pe 3 noiembrie, la Sala Sporturilor, pentru data de 8 decembrie, întrucât la începutul lunii viitoare va avea loc la Medellin, congresul WBA şi toţi oficialii care ar fi urmat să vină la Buzău vor fi la acea dată în Columbia. Programul galei nu va suferi modificări, afişul cuprinzând în continuare trei meciuri pentru centuri internaţionale, cu Bogdan Dinu, Viorel Simion şi Flavius Biea în ring.