Gloria Buzău, doar un punct cu penultima clasată

Gloria Buzău nu reușește să convingă nici după instalarea lui Adrian Mihalcea pe banca tehnică. Duminică, la Timişoara, într-un meci din etapa a 10-a a Ligii a 2-a de fotbal, echipa din Crâng nu a reuşit să câştige decât un punct pe terenul penultimei clasate, Politehnica.

Chiar dacă a intrat în joc cu o formulă cu patru nume noi faţă de meciul cu Şelimbăr, formația din Crâng s-a văzut condusă, din minutul 31, cu 1-0, după reuşita lui Patrick Popescu. Acesta a fost, de altfel, şi scorul cu care s-a încheiat prima repriză.

Intrat pe teren în locul lui Cârstocea, accidentat, moldoveanul Alexandru Boiciuc a restabilit egalitatea la zece minute de la reluarea jocului. Scorul de 1-1 s-a păstrat până la final, punctul de pe Bega păstrându-i în continuare pe buzoieni pe locul 7, acum însă la egalitate de puncte, 17, cu Csikszereda, care are un golaveraj mai bun.

Pentru Gloria Buzău urmează două meciuri la rând pe stadionul din Crâng: miercuri, de la 15.30, cu FC Botoşani, în grupele Cupei României şi lunea viitoare, de la ora 16.00, cu Progresul Spartac, în următoarea etapă de campionat, a 11-a.

Intră in comunitatea BuzăuMedia! Află în timp real când publicăm un articol nou pe site, direct de pe Facebook și YouTube.

Urmărește-ne pe Facebook

Urmărește-ne pe YouTube

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult