Meci de foc în Liga Florilor, la Buzău

de Stiri Buzau Media

Iubitorii de sport şi de spectacol handbalistic sunt invitaţi să participe duminică, 28 octombrie, de la ora 11:00 la Sala Sporturilor „Romeo Iamandi”, unde se va disputa întâlnirea dintre revelaţia campionatului, SCM Gloria Buzău şi ASC Corona Braşov. Handbalistele noastre vor avea o misiune dificilă, aceea de a ţine piept unei echipe cu rezultate spectaculoase în ultimii ani, care se află pe poziţia secundă în clasament.

Meciul va fi cu mult mai dificil decât cel din etapa trecută de la Bistriţa, unde buzoiencele au cedat la o diferenţă de două goluri. S-a demonstrat însă, că reduta de la Buzău, este aproape invincibilă iar galeria le dă aripi fetelor în teren. Pentru gloria sportului buzoian, este nevoie ca toţi suporterii care iubesc hanbalul să se mobilizeze din nou pentru ca fetele noastre să mai câştige o bătălie.

Vestea bună este că oaspeţii de la Braşov se tem de forţa suporterilor dar şi de lotul Gloriei care a făcut minuni pe teren de la începutul campionatului. Buzoienii sunt invitați cu mic, cu mare duminică la sala Sala Sporturilor „Romeo Iamandi” din Buzău, ca să dea o mână de ajutor fetelor şi să propulseze echipa noastră de suflet de pe locul 7, pe un loc din fruntea clasamentului.

Organizatorii au anunţat deja că pensionarii, elevii si studentii vor beneficia de bilete gratuite, pe baza unui cupon de pensie, carnet de elev sau de student în limita locurilor disponibile. Biletele la meci costă doar 10 lei şi vor fi puse in vanzare la casa de bilete de la Sala Sporturilor „Romeo Iamandi” după următorul program:

  • Sâmbăta, 27.10.2018, între orele 10:00 — 18:00;
  • Duminica, 28.10.2018, între orele 08:00 — 11:00.