Meci dificil pentru rugbiştii de la SCM Gloria Buzău, în prima etapă a returului Superligii naționale de rugby

de Stiri Buzau Media

SCM Gloria Buzău debutează în prima etapă a returului, cu o partidă extrem de grea în compania formației Timișoara Saracens, multiplă campioană naţională. Întâlnirea din cadrul SuperLigii CEC Bank va avea loc mâine, la ora 12.00, pe stadionul „Prințul Ghica” din parcul Tineretului. Rugbiștii buzoieni antrenați de Costică Mersoiu și Mugur Preda vor avea de disputat un meci dificil  în fața adversarilor de la Timișoara Saracens, în condițiile în care aceștia doresc să își apere titlul de campioană, pe care echipa și l-a adjudecat de 5 ori în ultimele 6 ediții ale Superligii.  Așadar, suporterii buzoieni sunt așteptați în număr cât mai mare pe stadionul „Prințul Ghica” din parcul Tineretului pentru a-i susține pe  rugbiștii noștri aflați în fața unei mari provocări. Intrarea este liberă. Timișoara Saracens este pe locul 3 la capătul turului sezonului regulat cu 24 de puncte, 5 lungimi în spatele bucureștenilor de la CSM și Steaua. În schimb, buzoienii ocupă poziția a 5-a în clasament, după victoriile obținute în turul campionatului, cu Dinamo București, U Cluj și Tomitanii Constanța.

Știri despre: , , ,