Postul de director al SCM Gloria Buzău scos la concurs

de Stiri Buzau Media

Sport Club Municipal Gloria Buzău organizează în perioada 07 decembrie 2018 — 30 ianuarie 2019, concurs pentru ocuparea funcţiei de director al SCM Gloria Buzău. Concursul se va desfăşura la sediul clubului în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului României pentru aprobarea Regulamentului –cadru, privind stabilirea principiiior generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant, corespunzător funcţiilor contractuale din sectoruI bugetar plătit din fonduri publice. Concursul pentru ocuparea postului constă, în 3 etape succesive: selecţia dosarelor de înscriere, proba scrisă și interviul. Se pot prezenta la următoarea etapă numai candidaţii declaraţi admişi la etapa precedentă. La concurs se pot înscrie candidaţii care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiții generale:

  • a) are cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;
  • b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
  • c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
  • d) are capacitate deplină de exerciţiu;
  • e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicaie eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
  • f) îndeplineşte condiţiile de studii şi, după caz, de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
  • g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.

Totodată, candidații care se înscriu pentru ocuparea postului de director al SCM Gloria Buzău mai trebuie să îndeplinească și unele condiţii specifice, cum ar fi:

  • sunt absolvenţi de învăţământ universitar de lungă durată, cu diplomă de licenţă, managementul organizaţiei;
  • au cel puţin 9 ani vechime în specialitatea studiilor şi cel puţin 5 ani vechime în domeniul educaţiei fizice şi sportului, planificarea, coordonarea şi conducerea acestor activităţi;
  • au cel puţin 6 luni experienţă în conducerea unui club sportiv de drept public.

Dosarul de înscriere trebuie să conţină următoarele documente:

  • a) cerere de înscriere la concurs adresată Primarului municipiului Buzău;
  • b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
  • c) copiile documentelor care să ateste nivelui studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului;
  • d) carnetul de muncă sau, după caz, adeverinţele care atestă vechimea în muncă, în meserie şi/sau în specialitatea studiilor, în copie;
  • e) cazierul judiciar sau o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcţia pentru care candidează;
  • f) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate;
  • g) curriculum vitae;
  • h) Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentuiui şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii.

Dosarele de concurs se depun în perioada 11- 24 decembrie 2018, între orele 09.00 – 14.00, la sediul SCM Gloria Buzău, la secretariat. Selecţia dosarelor de candidaţi etapă eliminatorie 27 decembrie 2018, iar comunicarea rezultatelor, în urma selecţiei dosarelor prin afişarea de către Secretarul Comisiei de concurs cu menţiunea “admis” sau „respins” la sediul Sport Club Municipal Gloria Buzău, precum şi pe pagina de internet a acestuia, va fi făcută pe data de 28 decembrie 2018. Contestațiile vor fi depuse pe 03 ianuarie 2019, iar rezolvarea acestora și comunicarea rezultatelor vor fi făcute pe 04 ianuarie 2019. Concursul propriu-zis va avea următoarele probe de evaluare:

  • Proba scrisă de verificare a cunostinţelor din legislaţia specific postului – 21 ianuarie 2019, ora 09.00;
  • Verificarea lucrărilor scrise şi afişarea rezultateior — 22 ianuarie 2019 ora 15:00;
  • Depunerea contestaţiilor – 23 ianuarie 2019, până la ora 16:00;
  • Verificarea contestaţiilor şi afişarea rezultatelor de către Comisia de soluţionare a contestaţiilor – 25 ianuarie 2019, ora 15:00.

Sunt declaraţi „admişi” la proba scrisă, candidaţii care au obţinut minimum 70 de puncte. Proba de interviu va fi susținută pe 28 ianuarie 2019, de la ora 09:00 numai de către candidaţii care au fost declaraţi „admişi” la proba scrisă. Punctajul pentru proba – interviu este de maximum100 de puncte. Afişarea rezultelor obţinute şi a candidatului declarat „admis” va fi 28 ianuarie 2019, ora 14.00, iar depunerea de contestaţii 29 ianuarie 2019, până la ora 14.00. Rezultatele finale ale concursului vor fi afișate pe 30 ianuarie 2019, la ora 14.00. În prezent, Ion Cazan este directorul interimar al clubului SCM Gloria Buzău. Bibliografia pentru acest concurs poate fi luată de aici: proiect de hotarare organizare concurs.