fbpx

Punct important obținut de FC Buzău, la Ploiești, care o menține în cursa pentru play-off

Doar un punct a obținut FC Buzău, în deplasarea de la Ploiești, însă rămâne în cursa pentru calificarea în play-off-ul ligii secunde. Echipa din Crâng a terminat la egalitate, 0 la 0, partida cu liderul la zi, după un meci în care a avut două mari ocazii de gol și un posibil penalty neacordat.

Prima mare ocazie a aparținut Buzăului, cu Ciobanu servindu-l excelent pe Chică Roșă, în careul advers. Atacantul venit de la Botoșani a fost incomodat clar de Dragoș Gheorghe, dar arbitrul a nu a dictat nimic împotriva gazdelor.

Până la pauză, cea mai mare ocazie de gol a avut-o tot FC Buzău, care a trecut pe lângă deschiderea scorului prin Gaitan. Argentinianul a șutat de la 30 de metri, dar balonul a lovit transversala porții lui Avram.

A doua repriză a fost dominată de Petrolul, galben albaștrii având o posesie superioară, dar fără a pune de multe ori în pericol poarta Buzăului. Liderul putea debloca tabela în minutul 85, după ce Coman fusese găsit excelent de Pashov, la 15 metri de poarta lui Stoian. Vârtej s-a repliat însă excelent, deposedându-l calm pe atacantul gazdelor.

S-a încheiat 0 la 0, rezultat care o menține pe FC Buzău în cursa către play-off. Elevii lui Cristi Pustai sunt însă obligați să câștige sâmbătă partida cu Chiajna.

Intră in comunitatea BuzăuMedia! Află în timp real când publicăm un articol nou pe site, direct de pe Facebook și YouTube.

Urmărește-ne pe Facebook

Urmărește-ne pe YouTube

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult