SCM Gloria Buzău, din nou, în fruntea clasamentului, cu punctaj maxim!

 

 

 

SCM Gloria Buzău a revenit în fruntea Ligii Naţionale de handbal feminin după victoria obţinută, duminică seară, în Sala Sporturilor, împotriva Măgurei Cisnădie, în etapa a 4-a a campionatului.

Gloria şi Cisnădie, ambele reprezentând România în Liga Europeană de Handbal, au oferit o întâlnire spectaculoasă, în care echilibrul a fost cuvântul de ordine. Prima parte a partidei a fost, însă, controlată de adversare, mereu la conducere până în minutul 18 (9-7). Gloria a recuperat în finalul primei reprize, pe care a încheiat-o în avantaj minim, 14-13. 

Aceeaşi dispută pasionantă s-a consumat şi după pauză, iar după primele 10 minute, tabela arăta, 17-17. Au urmat, însă, şase minute fantastice ale Gloriei, care a înscris de cinci ori la rând şi s-a desprins la 22-17, trei dintre reuşite aparţinându-i Nataliei Vasileuskaya. Măgura n-a renunţat, totuși, la luptă, iar cu trei minute înainte de final se afla la două goluri în spate, 22-24.

Andra Moroianu a avut un final de vis şi a marcat ultimele trei goluri ale Gloriei, securizând o victorie care face din echipa buzoiană lidera clasamentului, cu punctaj maxim!

 

 

 

 

 

Intră in comunitatea BuzăuMedia! Află în timp real când publicăm un articol nou pe site, direct de pe Facebook și YouTube.

Urmărește-ne pe Facebook

Urmărește-ne pe YouTube

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult