fbpx

Victorie clară pentru FC Buzău la reluarea campionatului

FC Buzău a debutat cu dreptul la reluarea campionatului și a trecut cu bine de primul hop din cele trei, în tentativa de a prinde play-off-ul ligii secunde de fotbal. Într-o partidă disputată, ieri, pe teren propriu, trupa din Crâng s-a impus, clar, cu 4-1, în fața Astrei Giurgiu.

Buzoienii au atacat încă din primul minut, dar au deschis scorul abia în minutul 37, după o acțiune în flancul drept al lui Zamfir. Acesta a centrat, iar Chică-Roșă a speculat pasivitatea apărării adverse reluând în plasă.

Golul doi a venit după pauză, în minutul 57, dintr-un penalty obținut de același Chică Roșă. Lovitura de la 11 metri a fost transformată, fără emoții, de Pațurcă. Tot din lovitură de pedeapsă au punctat și oaspeții, 3 minute mai târziu. Decarul Astrei, Firțulescu, a înscris elegant, după ce l-a „culcat” pe Relu Stoian.

Buzăul a continuat să conducă ostilitățile și a mai obținut un penalty, prin atacantul Chică Roșă. De data aceasta, cel care a înscris a fost Alin Cârstocea.

Conturile au fost încheiate cu cinci minute de final, de Dorin Burlacu. Tânărul venit în această iarnă de la Râmnic a reluat cu capul în plasă, la doar câteva zeci de secunde de când intrase pe teren.

Din păcate, FC Buzău nu a fost ajutată și de rezultatele în celelalte partide. Toate adversarele înscrise în cursa pentru play-off au câștigat fără probleme. Pentru elevii lui Cristi Pustai urmează un meci decisiv, mult mai greu decât cel de ieri, sâmbătă, la Ploiești, cu Petrolul.

Intră in comunitatea BuzăuMedia! Află în timp real când publicăm un articol nou pe site, direct de pe Facebook și YouTube.

Urmărește-ne pe Facebook

Urmărește-ne pe YouTube

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult