fbpx

Victorie detașată pentru Handbal Club Buzău, după 4 luni negre

O nouă victorie pentru Handbal Club Buzău, după 9 etape din campionat! De la succesul cu CSU Suceava, din octombrie anul trecut, handbaliștii buzoieni au contabilizat o serie neagră în care nu s-au ales decât cu un punct, dintr-o remi­ză la Alexandria.

Ajunsă pe loc de baraj și pentru a nu-și complica situația și mai tare, Handbal Club Buzău era obligată să câștige partida de la Sala Sporturilor, cu penultima clasată, Universitatea Cluj. Misiunea nu era însă deloc ușoară având în vedere că echipa buzoiană abia trecuse printr-un nou episod de Covid, care a afectat-o nu numai în precedentul joc, de la Focșani, cât și în cel de duminică seară.

Din fericire, jucătorii lui Pero Milosevic au lăsat să se vadă asta destul de puțin sau chiar deloc și, încă de la debutul partidei, au îndreptat tunurile către poarta clujeană. Ardelenii au rezistat preț de o jumătate de repriză, cât timp avantajul gazdelor a oscilat între unul-două goluri. Desprinderea a venit înainte de pauză, 16-11.

Nimic, însă, nu avea să prevestească furtuna din partea secundă. Buzoienii au reluat jocul cu cinci goluri la rând, iar echilibrul s-a rupt definitiv. Disputa a devenit inegală, iar buzoienii au obținut cea mai categorică victorie de până acum din Liga Națională: 36-20!

După victoria de duminică, Handbal Club Buzău a scăpat, pentru moment, de poziția de baraj și a revenit pe locul 10, dar a căpătat și o doză însemnată de moral în perspectiva partidei următoare, de duminică, de la Timișoara.

Intră in comunitatea BuzăuMedia! Află în timp real când publicăm un articol nou pe site, direct de pe Facebook și YouTube.

Urmărește-ne pe Facebook

Urmărește-ne pe YouTube

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult